Rugăciune

Autor: Nelu Roşu | Album: Crampeie de Har

O, Doamne, dă-mi putere să accept şi eşecul, Şi ura, şi prigoana, şi tot ce e mai rău, Apoi îmi unge rana şi fă să înflorească Mai viguros iubirea, să simt că sunt al Tău. O, Doamne, nu mă pierde când uit de bunătate, De pace, de-ndurare, de tot ce e mai sfânt. Şi când nu mai sunt tare, nu-Ţi arăta mânia, Căci nu sunt decât abur purtat de-al vieţii vânt. O, Doamne, mă primeşte să fiu alături Ţie, În ziua ce-o să vină cu bocete şi-alai, Spălându-mi orice vină în a lui Isus sânge, Să fiu găsit în ceata ce-o vei primi în rai.

-Sa ne rugăm pentru Emily Gheorghies, care este in misiune in Romania, Cisnădie, cu clinica de optometrie condusă de fratele Vali Ardelean.

-Sa ne rugam pentru grupul de tineri si familii care au plecat in misiunea Summer Discipleship Adventure 2017, primul punct de popas fiind la bisericile din Chicago.